Pe 6 octombrie 1902 s-a născut filozoful Petre Țuțea.

A absolvit Facultatea de Drept din Cluj.A urmat cursuri la Universitatea Humboldt din Berlin. Obtine doctoratul în drept cu calificativul Magna Cum Laudae.

Scrie la ziarul Cuvântul, condus de Nae Ionescu, și se împrietenește cu Mircea Eliade și Emil Cioran.Cu cel de-al doilea va avea o relație apropiată de prietenie și după plecarea acestuia din țară.

In an al doilea război mondial lucrează la Ministerul Economiei Naționale.
Este arestat de comuniști în perioadele 1948-1953 și 1956-1964.

Petre Țuțea spunea:
„Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Că n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric poporul român ne arată că suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin, parcă – n-am fost noi „în calea răutăţilor“? A reuşit vreo invazie să-şi impună stilul şi credinţele aici?”

 

 

Lasă un răspuns